Dallas este unul dintre orașele americane cu o bogată istorie. Al doilea oraș că mărime din statul american Texas este un important centru istoric și cultural, un loc care are multe de arătat despre anii de început ai SUA și nu numai.
Cu toate că Texasul îi duce pe mulți cu gândul la aerul Western, regăsit în multe filme americane care fac referire la acest stat, în Dallas acesta nu se simte aproape deloc. Dallas este o metropolă în toată regula, un loc în care cele mai importante corporații din lume și-au găsit casa, și un oraș de o frumusețe inconfundabilă.
Când să vizitezi Dallasul La fel ca și în restul Statelor Unite, iernile sunt blânde și verile caniculare. Primăvara și toamna umiditatea este mai crescută, însă vremea este perfectă pentru o vacanță activă în care îți propui să mergi mult pe jos și să vizitezi cele mai importante atracții turistice din superbul oraș american. Cumpără un bilet de avion de pe voiaj.md și fă astfel primul pas spre o vacanță de vis.
Ce să vizitezi în Dallas Dallas este un oraș cu multe atracții turistice pe care vei dori să le vezi. În funcție de preferințe și pasiuni, poți ajunge la obiectivele care sunt dedicate istoriei statului Texas și Americii. Pasionații de sport sunt și ei privilegiați, pentru că Dallas este un oraș cu multe stadioane care pot fi vizitate sau unde poți lua parte chiar la competiții sportive. Pe lângă acestea sunt și multe locuri în aer liber în care orice turist și-ar dori să ajungă pentru relaxare, dar și câteva fotografii.
- Muzeul de Artă din Dallas: este un loc în care vei avea ce vedea. Muzeul adăpostește o colecție impresionantă de 24.000 de exponate, iar vizita aici te va impresiona cu siguranță.
- Sixth Floor Museum: Muzeul de la Etajul 6 este situat la etajul 6 din Dallas Country Administration Building și este dedicat fostului președinte american, John F. Kennedy.
- Muzeul Roșu: muzeul este un loc în care poți descoperi multe lucruri interesante despre istoria locală. În plus, clădirea muzeului arată impresionant, fiind construită din gresie roșie și accente de marmură rusticizată.
- Dallas World Aquarium: este un loc situate în centrul orașului Dallas și cuprinde o grădina zoologică și un acvariu.
- Domeniul Southfork: unul dintre cele mai faimoase locuri din Dallas este de departe fosta reședința a familiei Ewing, casa în care între 1978-1991 a fost filmat serialul de televiziune Dallas. Astăzi, Southfork Ranch este un centru de conferințe și evenimente, însă merită să faci o plimbare până la aproximativ 40 de kilometri de Dallas pentru a intra în atmosfera serialului care a făcut furori în toată lumea, la începutul anilor 90.
- Perot Museum of Nature and Science: este un complex care are dimensiuni copleșitoare, dar în care merită să ajungi pentru că expozițiile de aici sunt foarte interesante.
Cât costă o vacanță în Dallas Ca să ajungi în Dallas, primul lucru pe care trebuie să îl faci imediat ce te-ai decis asupra perioadei, este să îți cumperi biletul de avion. O vacanță în Dallas presupune un buget bine organizat, iar dacă intri pe voiaj.md ai toate șansele să cumperi biletele de avion la un preț excelent. Prețul pentru un bilet de avion dus–întors spre Dallas începe de la 1200 de euro. Prețurile la cazare sunt accesibile, fiind disponibile diverse opțiuni, iar transportul prin oraș te poate costa puțin, dacă alegi să te deplasezi cu o mașină închiriată, pentru că prețul carburantului este mic, fiind într-un stat bogat în zăcăminte de petrol.