Despre noi

Fie că e vorba de o călătorie de afaceri sau de o vacanţă, de o evadare pentru perioada week-end-ului sau de un sejur de lungă durată, fiecare din noi vrea să uite de griji şi să fie in siguranţă din prima clipă a călătoriei şi până la finele acesteia. Voiaj International este partenerul dumneavoastră în domeniul industriei de transport avia şi călătorii, prestând servicii de vânzări ale biletelor de avion, turism emitent şi receptiv, rezervări de hotele, închirierea autoturismelor.

De-a lungul a 20 de ani, timp în care Voiaj International a ocupat locul de lider pe piaţa turistică a Republicii Moldova şi şi-a creat reputaţia de companie stabilă, de încredere, a demonstrat clienţilor săi de nenumărate ori că scopul major al agenţiei este satisfacerea deplină a cerinţelor clienţilor săi.

Deţinem un număr impunător de avantaje la capitolul serviciilor prestate, ceea ce ne face să ne distingem din multitudinea agenţiilor turistice de pe piaţa locală, reuşind să ne poziţionăm pe locurile de top chiar şi în condiţiile concurenţei acerbe existente.

Voiaj International tinde spre prezenţa sa internaţională, fiind prima agenţie din Moldova, acreditată internaţional IATA, în 2002 devenind partener al Carlson Wagonlit, ceea ce permite diversificarea spectrului serviciilor oferite, precum şi ridicarea acestora la un nivel mai înalt. Voiaj International se specializează în domeniul rezervării şi emiterii biletelor de avion, colaborând cu majoritatea companiilor aeriene naţionale şi internaţionale. Rezervarea biletelor de avion este posibilă acum şi on-line!

Prin intermediul agenţiei noastre puteţi beneficia din plin de servicii de top în domeniul turismului. Oaspeţilor Republicii Moldova le oferim atât diverse forme de agrement: excursii, programe specializate, participare la concursuri sportive, cât şi organizarea transportului, rezervarea hotelurilor de orice categorie. Pentru cetăţenii Republicii Moldova oferim o varietate de călătorii atât în ţările europene, cât şi în cele ale Asiei, Africii, Americii de Nord sau de Sud.

Voiaj International acordă o atenţie deosebită clienţilor corporativi, economisindu-le timpul prin crearea itinerariilor optime cu cele mai comode conexiuni, prin livrarea biletelor per e-mail sau la sediile acestora, oferindu-le condiţii speciale şi un şir de servicii suplimentare prin încheierea contractelor de colaborare.

Pentru clienţii fideli ai Voiaj International, am creat un program de fidelitate Club Voiaj.
Voiaj International îşi bucură de fiecare dată clienţii săi fideli prin oferirea serviciilor personalizate, a surprizelor plăcute din partea agenţiei, a promoţiilor, a tarifelor preferenţiale.

Vă aşteptăm cu drag la noi!